Sediul primăriei din Drobeta – Turnu Severin se mută
Sediul primăriei din Drobeta – Turnu Severin se mută începând de vineri, 1 martie, în fosta clădire a Bancpost, de pe strada Decebal nr. 40 din municipiu. ”Având în vedere că actuala clădire a Palatului Administrativ, sediu pentru Instituția Prefectului, Consiliul Județean Mehedinți și Primăria municipiului, va intra în reabilitare,
Președintele CJ Mehedinți anunță că au fost finalizate lucrările la spitalul din Strehaia
Președintele CJ Aladin Georgescu a anunțat că au fost finalizat lucrările la clădirea Spitalului Orășenesc din Strehaia, care au fost finanțate prin “Programul Național de Dezvoltare Locală II”. Inițial, va funcționa ca secție externă a Spitalului Județean de Urgență, pentru ca apoi să devină Spital Orășenesc. Modernizarea spitalului s-a realizat
Surpriză de proporții! Ovidiu Pîrșan se implică în politică
Ovidiu Pîrșan va candida la primăria comunei Vlădaia, din partea Partidului Național Liberal. Anunțul a fost făcut de președintele PNL Mehedinți Virgil Popescu. ”Sunt puțini oameni ca Ovidiu Pîrșan, care nu s-au lăsat intimidați de viață, de circumstanțe, ci au depășit momentele tragice pentru a-și construi o viață de succes.