Guvernul României a aprobat, prin Memorandum, creșterea alocării bugetare cu peste 250 de milioane de euro pentru apelul de proiecte aferent Reformei 4, Investiției 6, din componenta de educație pe PNRR, privind dezvoltarea consorțiilor regionale și a campusurilor profesionale integrate.

Ministerul Educației anunță că vor fi 29 de campusuri de învățământ dual în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.

Proiectele eligibile pentru finanțare sunt în următoarele domenii: mecanică, electronică, telecomunicații, industrie alimentară, industrie hotelieră, tehnică medicală, informatică sau industria de apărare etc.

Pentru că e nevoie de coagularea tuturor eforturilor, din cadrul parteneriatelor privind dezvoltarea campusurilor de învățământ dual fac parte:

  • unități de învățământ preuniversitar
  • unități administrativ-teritoriale
  • instituții de învățământ superior
  • operatori economici care asigură pregătirea practică a elevilor și studenților.
  • Totodată, pentru prima dată, în România, se vor implementa inclusiv programe la nivel superior (licență, master, doctorat profesional), respectiv ISCED 6-8.

De asemenea, prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, este prevăzută generalizarea învățământului profesional-dual preuniversitar începând cu anul școlar 2029 – 2030.

Alte măsuri conexe pentru dezvoltarea învățământului dual în România sunt:

  • dotarea unităților de învățământ tehnologice cu laboratoare de practică moderne,
  • creșterea cuantumului burselor oferite elevilor ce urmează acest tip de învățământ,
  • reforma planurilor-cadru și a programelor școlare, astfel încât ele să fie în strânsă legătură cu nevoile actuale ale pieței muncii etc. 

Leave a Reply

Related Posts