Astăzi, 16 august, Biserica Ortodoxă Română îi sărbătorește pe Sfinții Martiri Brâncoveni. Este vorba de domnitorul Constantin Basarab Brâncoveanu alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Radu, Ștefan și Matei, împreună cu sfetnicul Ianache Văcărescu. 

Aceștia au fost executați din ordinul sultanului otoman la Constantinopol, în data de 15 august 1714. Pentru români, Sfinții Martiri Brâncoveni sunt dovada cea mai evidentă a puterii de mărturisire creștină și de lepădare de sine, mergând până la sacrificiul trupesc, de care a putut da dovada familia domnitoare a Țării care asigurase bunăstarea și pacea interioară a Țării Românești timp de 26 de ani și care se constituia într-un model de virtute creștină. 

Sfinții Martiri Brâncoveni sunt un simbol autentic al Ortodoxiei, nu doar din România, ci din întreg spațiul sud-est european și post-bizantin, unde aceștia și-au desfășurat misiunea ale cărei reverberații le simțim până în prezent. Sfinții Martiri Brâncoveni au fost canonizati de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992. 

Related Posts