Un cetățean, nemulțumit de faptul că nu i s-a permis ieșirea din țară pentru că avea permisul de conducere expirat, s-a urcat pe balustrada podului de la barajul Porțile de Fier I și amenința că se aruncă de acolo. În urma acestei informații primite de la polițiștii de frontieră, jandarmii s-au deplasat imediat la locul indicat.
Jandarmii și polițiștii de frontieră au ajuns la timp, iar în urma discuțiilor purtate, bărbatul a renunțat la gestul suicidal. La fața locului, a fost solicitat un echipaj din partea Serviciului Județean de Ambulanță, care a transportat persoana în cauză la o unitate medicală pentru un consult de specialitate. De asemenea, a fost solicitat și un echipaj de poliție pentru efectuarea verificărilor.