Ministrul Sănătății a anunțat că este posibil ca începând cu luna martie să nu mai fim obligați să purtăm masca în exterior. Mai mult chiar, secretarul de stat Raed Arafat crede că de Paște am putea scăpa de purtarea măștii și la interior.
”Paștele este în aprilie, dacă nu mă înșel, 24-25. Până atunci sper să fim în faza pe care o spuneți dumneavoastră. Dacă nu sunt surprize și nu e nimic, sper să fim în faza în care să fim cât mai aproape sau în totalitate de normalitate și vom conviețui în final cu acest virus. Virusul nu va dispărea, dar vom conviețui, mai ales dacă rămâne predominanta varianta Omicron, care este mai contagioasă, dar este cu o virulență mai scăzută, mult mai scăzută. Intenția este clar să urmăm și exemplele din celelalte țări, care deja sunt înaintea noastră pentru că vârful acestui val la ei a fost înainte. Deci, a fost o defazare când a început la noi, când a început la ei, când am ajuns noi la vârf, când au ajuns ei la vârf. Deci măsurile pe care România o să le implementeze vor fi foarte asemănătoare, din ce pot să vă spun acum, cu măsurile implementate de alte țări în acest sens. Totul depinde, încă o dată, de analizele care se vor face și de decizia finală pe care o ia Comitetul Național în baza recomandărilor care vor fi, dar tendința noastră și tot sunt să urmăm ce alte țări implementează la momentul în care văd că numărul cazurilor a scăzut și care sunt în aceeași situație ca noi. Singura diferență între noi și ei rămâne rata de persoane vaccinate, care este o diferență semnificativă, dar și cu asta, tendința de a lua măsuri în viitor sau de a renunța la măsuri va fi foarte asemănătoare cu ce au făcut alte țări. Ne uităm la spațiul european, ne uităm la țări care deja au luat aceste măsuri și deja putem să vedem care sunt rezultatele acestor măsuri la ei”, a declarat Raed Arafat.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a precizat că speră că se va putea renunța la starea de alertă
„Ultimele restricții care se vor ridica, dacă pot fi considerate așa, vor fi legate de utilizarea măștii în interior. În rest, probabil că vom putea reveni la normal și sper să putem să renunțăm și la starea de alertă, care deja se prelungește de aproape doi ani în România. Ne putem gândi că vom putea scăpa de mască chiar și în interior, dar lucrurile trebuie făcute gradual. Restricțiile trebuie ridicate gradual. Oamenii trebuie să înțeleagă că au în continuare responsabilitate pentru semenii lor”, a explicat ministrul.