Ministerul Finanțelor anunță că propune prin proiect de hotărâre de guvern, elaborat în colaborare cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, limitarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă de asigurare RCA practicate de asigurători. Decizia finală urmează să fie luată în ședința de Guvern.
Prin proiect se propune o diferențiere de calcul al tarifelor pentru persoanele fizice și cele juridice.
Pentru persoanele fizice, limitarea tarifului maximal este justificată prin plafonarea la nivelul tarifului de referință publicat de către ASF, iar pentru persoanele juridice limitarea la tariful utilizat la încheierea contractelor RCA, prin intermediul mecanismului asiguratului cu risc ridicat, adică tariful de referință publicat de ASF înmulțit cu factorul N. În această situație, asigurații nu vor mai fi nevoiți să apeleze la acest mecanism și își vor putea alege asigurătorul RCA fără întârziere.
Tarifele de primă maxime sunt stabilite pentru clasa de bonus/malus B0. În funcție de istoricul de daună al asiguratului, societățile de asigurare RCA vor aplica clasa de bonus/malus în care se încadrează acesta, conform prevederilor legale. În prezent, 98,5% dintre asigurați se află în clase de bonus și restul în clase de malus.