Deputații au adoptat marți, 22 februarie, un proiect de lege prin care au introdus conceptul de ambulatoriu mobil prin intermediul căruia se pot acorda servicii medicale de specialitate.

Este vorba despre proiectul de lege pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Cele mai importante modificări:

Serviciile de asistență medicală mobilă se acordă cu prioritate gravidelor, copiilor și altor categorii de persoane vulnerabile din zonele defavorizate care se confruntă cu lipsa cabinetelor de medicină de familie, a medicilor de familie sau a asistenților medicali comunitari.

Serviciile de asistență medicală mobilă sunt furnizate și persoanelor care nu sunt înscrise la medicul de familie, celor care nu au documente de identitate, copiilor, adolescentelor însărcinate și mamelor adolescente care nu au reprezentant legal, precum și persoanelor care nu au card de sănătate.

Asistența medicală mobilă se asigură de către medicii de specialitate împreună cu alt personal specializat și autorizat potrivit prevederilor art.653 alin.(1) lit.a), cu sprijinul lucrătorilor sociali și asistenților medico-sociali ai organizațiilor neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul sănătății.

La indicația medicului de familie, gravidei aflate în situație de vulnerabilitate socială i se asigură decontarea transportului intrajudețean sau interjudețean, pentru deplasarea la spital, în vederea urmăririi sarcinii.

În comunitățile lipsite de medic de familie sau cu un număr insuficient de medici de familie, autoritățile locale asigură prezența cel puțin a unui asistent medical comunitar.

Mai multe detalii aici: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19373

Related Posts