Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut luni seara, 4 aprilie, un discurs în Parlamentul României.

Sunt convins că România va susţine tot ceea ce trebuie pentru ca dreptatea să triumfe. Sunt convins că România şi firmele româneşti vor participa la programele de refacere a Ucrainei de după război. Potențialul nostru intern este mare, dar avem nevoie de susținere pentru a reface viața în Ucraina. Mulțumesc întregului popor român pentru ajutorul dat refugiaților. Sper că vom avea condiții în care Rusia să renunțe la război și acești oameni să se poată întoarce acasă. Susținerea și respectul reciproc al popoarelor noastre este o bază pentru o apropiere mai mare. Când va fi posibil vreau să încep un dialog cu România pentru a permite întreaga protecție a minorității românești din Ucraina, să asigurăm toată susținerea. Viitorul nostru este împreună într-o familie europeană! Vă mulțumesc pentru susținerea acordată pentru intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană. Glorie României, glorie Ucrainei!”, a fost mesajul transmis de liderul ucrainean.

Și prim ministrul României Nicolae Ciucă i-a transmis câteva mesaje președintelui Ucrainei.

Solidaritatea noastră față de cei peste 650.000 de vecini și prieteni veniți în România s-a manifestat nu doar la nivelul instituțiilor statului, ci și la nivelul organizațiilor neguvernamentale, dar cel mai important, la nivelul românilor, al cetățenilor simpli care au simțit drama vecinilor ucraineni și și-au dorit din tot sufletul să îi ajute. Le mulțumesc tuturor pentru acest efort, dovadă de omenie, solidaritate și deschidere. Cetățenii ucraineni ajunși în România beneficiază de servicii de sănătate în aceleași condiții ca și cetățenii români și își pot găsi un loc de muncă. Am modificat legislația în acest sens, iar peste 1.100 deja lucrează la firme româneşti. Cei peste 30.000 de copii veniți din Ucraina, pot merge la școală, în cele 50 de școli și 7 licee cu predare în limba ucraineană, precum și folosind celelalte facilități puse la dispoziție de către Ministerul Educației din România. Suntem gata să ducem până la capăt acest efort de durată, cu sprijinul Uniunii Europene, al ONU și Înaltului Comisariat pentru Refugiați, precum și al altor state partenere. Familiile ucrainenilor ajunse în România sunt în siguranţă și avem grijă de toți ucrainenii sosiți pe teritoriul României. Vă mulțumesc că ați făcut referire la cetățenii de etnie română care trăiesc în Ucraina. Sunt convins că așa cum noi avem grijă de cetățenii dumneavoastă, la fel veți avea grijă de cetățenii de etnie română”, a transmis premierul României.

Related Posts