Din data de 8 aprilie, au început înscrierile la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.
Sesiunea va avea loc în perioada iulie-august 2022, iar numărul de încadrări este de 195 de locuri.
Doritorii trebuie să aibă în vedere și faptul că în învăţământul superior (ofițeri) sunt alocate 130 de locuri, astfel:
• Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” București (3 ani) – 17 locuri;
• Academia Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” Sibiu (3 sau 4 ani) – 8 locuri;
• Academia Tehnică Militară “Ferdinand I” (4 ani) – 41 locuri;
• Institutul Medico – Militar (6 ani) – 7 locuri;
• Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” – Brașov (3 ani) – 12 locuri;
• Academia Navală „Mircea cel Bătrân” – Constanța (4 ani) – 13 locuri;
• Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”– București (3 ani) – 32 locuri.
Totodată, pentru învăţământul postliceal (maiştri militari), cu durata studiilor de doi ani, sunt disponibile 65 de locuri, în cadrul următoarelor instituții militare:
Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” – Pitești – 14 locuri;
Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică – Sibiu – 4 locuri;
Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” – Boboc – 16 locuri;
Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” – Constanța – 19 locuri.
Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri de Logistică ”Gheorghe Lazăr” – Chitila – 12 locuri.
Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiții pentru a participa la concursul de admitere:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 27 ani;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
m) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
n) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară – verificarea cerinţei se realizează cu ocazia examinării medicale;
Cererea-tip de înscriere și consimțământul se descarcă de pe site-urile oficiale al MAI, IGSU sau ISU Mehedinți (secţiunea Carieră), se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează şi se depun, personal, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, până la data de 20 mai 2022, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 – 16:00.
Documentele constitutive ale dosarelor de recrutare vor fi depuse de fiecare candidat la structura de resurse umane a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, situat pe strada Portului, nr. 2, până la data de 16 iunie 2022, ora 16.00.
Informaţiile complete privind admiterea sunt postate pe site-urile oficiale: www.mai.gov.ro și www.isumehedinti.ro – secțiunea Carieră.
Cei interesaţi pot obţine detalii suplimentare la Serviciul Resurse Umane din cadrul ISU “Drobeta” al județului Mehedinți, telefon 0252/311212.