Deputații au adoptat marți, 21 iunie, cu 224 de voturi pentru, 1 împotrivă și 49 de abțineri, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care introduce ”educația sexuală”.
După un parcurs sinuos, având în vedere subiectul delicat, problema a fost tranșată. Cum arată amendamentul cu pricina:
”derularea sistematică în unitățile școlare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor, de programe de educație pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”
Au existat controverse în timpul dezbaterilor, de aici și numărul mare al deputaților care s-au abținut.
Legea a fost adoptată de Senat şi de Camera Deputaţilor cu respectarea prevederilor art.75 şi ale art.76 alin.(1) din Constituţia României, republicată, şi a fost transmisă spre promulgare Preşedintelui României la data de 5 iunie 2020. Ulterior, Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare a legii transmisă spre promulgare.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins cererea de reexaminare şi, în şedinţa din 22 iunie 2021, a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului fără modificări. Iar astăzi a fost adoptată cu amendamentul de mai sus.