Boris Johnson a declarat joi, 7 iulie, că demisionează din funcția de prim – ministru al Marii Britanii și va rămâne în funcție, cu un cabinet interimar până la alegerea noului lider conservator.
„Este clară acum voinţa parlamentarilor din Partidul Conservator că trebuie să existe un nou lider al partidului şi prin urmare un nou prim-ministru, şi am căzut de acord cu Sir Graham Brady, preşedintele grupului parlamentar, ca procesul alegerii unui nou lider să înceapă acum, iar calendarul să fie anunţat săptămâna viitoare. Şi astăzi am numit un cabinet pentru a servi, ca şi mine, până la instalarea unui nou lider„, a spus Johnson în cadrul unei conferinţe de presă din faţa Downing Street 10.
Demisia lui vine după mai puțin de trei ani, deși partidul pe care l-a condus a câștigat cu o largă majoritate alegerile generale din 2019, potrivit BBC.
Ce urmează?
Odată ce un lider conservator a demisionat sunt declanșate alegeri interne în partid. Conform regulilor actuale, candidații au nevoie de sprijinul a opt parlamentari conservatori pentru a candida.
Odată ce toți candidații și-au anunțat candidatura – dacă sunt mai mult de doi candidați – deputații conservatori vor organiza o serie de voturi până vor rămâne doar două persoane.
în primul tur, candidații trebuie să obțină 5% din voturi pentru a rămâne în cursă (în prezent 18 deputați)
în a doua rundă, trebuie să obțină 10% (în prezent 36 de deputați)
în tururile următoare, candidatul cu cel mai mic număr de voturi este eliminat
Când rămân doar doi candidați toți membrii Partidului Conservator din toată țara, nu doar parlamentarii, vor vota pentru a-și alege liderul.
Cel care va obține cel mai mare număr de voturi va deveni liderul partidului cu cel mai mare număr de parlamentari în Parlament. Prin urmare, Regina le va cere să formeze un guvern. Nu este nevoie să se organizeze alegeri generale.