Ministrul Dezvoltării a anunțat luni, 18 iulie, că pregătește semnarea primelor contracte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Beneficiarii primelor proiecte aprobate spre finanțare pot, de astăzi, să încarce în platforma digitală investiții.mdlpa.ro documentele necesare încheierii contractelor de finanțare.
Până în prezent au fost finalizate listele cu obiectivele de investiții din 16 județe (Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Mureș, Sibiu, Tulcea și Vâlcea) și sectoarele municipiului București, a precizat ministrul, care a spus că urmează și aprobările investițiilor și pentru celelalte județe.
Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localități (apă, rețele de canalizare și de gaze) și reabilitează drumurile și podurile. Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanțare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar și lista sumelor repartizate pe județe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autoritățile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei.