Meteorologii au emis prognoza, care cuprinde evoluția valorilor termice și a precipitațiilor, pentru perioada 9 – 21 august.

În regiunea Oltenia, în majoritatea zilelor din perioada de referinţă (în special în 8 şi 9 august şi după data 17 august) va fi o vreme călduroasă, caniculară la câmpie, cu medii ale maximelor de 30…34 de grade şi ale minimelor de 18…22 de grade.

Din 10 august, se va resimţi o răcorire semnificativă a vremii, iar în ansamblu, până în data de 14 august, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor climatologic specifice – ziua de 26…31 de grade, iar noaptea de 14…17 grade, mediat regional.

În primele zile, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), iar pe spaţii mici se pot cumula cantităţi de apă însemnate. Ulterior, averse pe areale restrânse vor fi posibile în cursul după-amiezilor, în special în 14-15 august.

Related Posts