Peste 300 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice au fost constatate de polițiștii mehedințeni, în ultimele 72 de ore. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea vitezei legale pe diferite sectoare de drum. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării sau anulării 45 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 107.000 de lei.
„În ultimele 72 de ore, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au acţionat pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.
Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, depăşirea, acordarea de prioritate, fiind constatate 321 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat al I.P.J. Mehedinți.