Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit marți, 11 octombrie, la Palatul Cotroceni cu președintele Georgiei, Salome Zourabichvili.
”Vizita dumneavoastră, doamnă președinte, are loc într-un context simbolic – anul acesta se împlinesc trei decenii de la restabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Georgia. În plus, tocmai am creat, poate, un moment istoric în relațiile noastre bilaterale semnând Parteneriatul Strategic. Prin semnarea Declarației Comune, împreună cu doamna Președinte, am stabilit Parteneriatul Strategic dintre România și Georgia, așa cum am agreat în cadrul întâlnirii noastre de la New York, din 2019. Prin acest Parteneriat Strategic, țările noastre urmăresc să-și îmbunătățească conectivitatea în domeniile transporturi, energie, dar și contacte interpersonale. De asemenea, Parteneriatul Strategic va conduce la dezvoltarea și aprofundarea cooperării noastre privind agenda euroatlantică și europeană, inclusiv sub umbrela Parteneriatului Estic, precum și în domeniul securității. Doamnă Președinte, România va rămâne unul dintre cei mai fermi susținători ai aspirațiilor Georgiei de integrare europeană și euroatlantică. Vă felicit, și în acest cadru, pentru obținerea perspectivei europene la Consiliul European din iunie. Integrarea presupune reforme structurale complexe, iar un sistem politic incluziv și continuarea eforturilor de modernizare și democratizare reprezintă elemente obligatorii pentru agenda de aderare a Georgiei la Uniunea Europeană. Vă asigur, doamnă Președinte, că România va fi alături de Georgia în tot acest proces. Transmit, cu această ocazie, și un mesaj special de apreciere pentru poziția dumneavoastră fermă în ceea ce privește imperativul continuării reformelor. În egală măsură, România continuă să susțină aspirațiile euroatlantice ale Georgiei, în conformitate cu deciziile Summitului de la București din 2008. Ca expresie concretă a sprijinului nostru, țara noastră va prelua, de la 1 ianuarie, mandatul de Punct de Contact NATO la Tbilisi. Am agreat cu doamna Președinte, în cadrul discuțiilor, că interconectările fizice la Marea Neagră au un rol esențial în consolidarea stabilității și prosperității acestei regiuni, prin ancorarea durabilă a acesteia la spațiul european. În acest sens, România lucrează deja cu Georgia și cu alte state partenere pentru realizarea unor proiecte strategice majore. Astfel, avem ca prioritate construirea unui cablu electric între România, Georgia și Azerbaidjan, în cadrul „Coridorului verde de electricitate”, care să conecteze regiunea Mării Caspice cu cea a Mării Negre și cu spațiul Uniunii Europene. Acesta ar urma să fie dublat de un cablu submarin de fibră optică România-Georgia pentru dezvoltarea conectivității digitale între Uniunea Europeană, Georgia și, mai departe, către Asia Centrală. În plus, lucrăm cu Georgia pentru operaționalizarea Coridorului de transport de mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică. Este o inițiativă a României care în ultimii ani a început să prindă contur și care dobândește valențe noi în contextul regional actual. În același timp, discutăm despre stabilirea unei linii de feribot regulate la Marea Neagră, care să lege România de Georgia. Acesta este un proiect esențial pentru încurajarea comerțului și îmbunătățirea conectivității între Uniunea Europeană și Georgia”, a transmis președintele României.