Prim – ministrul Nicolae Ciucă a transmis vineri, 25 noiembrie, un mesaj cu ocazia marcării unui an de guvernare.
”Preluarea guvernării de către Coaliția PNL-PSD-UDMR a oferit României siguranța, stabilitatea și predictibilitatea de care avea nevoie, mai ales în perioada aceasta, marcată de ultimul val al pandemiei de Covid 19, agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, criza energetică și prețurile în creștere la carburanți, energie și gaze naturale, întreruperea lanțurilor de aprovizionare cu materie primă și alimente, inflația care a cuprins întreaga Europă, inclusiv țara noastră.
Prioritățile Guvernului au fost încă din prima zi legate strâns de nevoia de a proteja populația și economia de aceste efecte în lanț.
Astfel, prin măsurile luate în cadrul Pachetului Sprijin pentru România am venit în ajutorul celor vulnerabili și am consolidat vitalitatea mediului de afaceri. Creșterea veniturilor românilor pentru a atenua din impactul situației economice dificile și investițiile masive au contribuit la menținerea unui echilibru social, prin păstrarea locurilor de muncă și a dinamicii creșterii economice.
Fondurile europene absorbite, alături de demararea PNRR și deschiderea drumului către OCDE au oferit susținerea necesară planurilor noastre de gestionare a crizelor, în paralel cu implementarea reformelor necesare pentru modernizarea administrației și oferirea unui cadru de funcționare optim mediului privat.
Investițiile străine directe, care anul acesta se vor apropia de zece miliarde de euro, alături de cele aproape 90 de miliarde de lei din bugetul național au alimentat ritmul lucrărilor necesare la nivel național și local.
Responsabilitatea administrării resurselor publice se regăsește atât în creșterea nivelului de colectare a taxelor și impozitelor, cât și în decizia de a reduce cu zece la sută nivelul cheltuielilor publice, reușind astfel scăderea deficitului bugetar și înscrierea acestuia în limitele asumate la nivel european.
Eficiența deciziilor noastre s-a bazat pe respectul datorat partenerilor de dialog social, societății civile, patronatelor, sindicatelor, asociaților comunităților locale și altor structuri asociative. Astfel, efortul nostru comun a generat la timp, soluțiile necesare.
Primul buget construit pe programe multianuale va echilibra măsurile de protejare a populației cu cele necesare mediului de afaceri și va oferi resursele necesare pentru ca anul viitor să menținem trendul pozitiv al economiei, ritmul investițiilor care aduc locuri de muncă și să garantăm finanțările pachetelor sociale.
Ne bazăm pe aceeași abordare a dialogului pentru continuarea integrării noastre în arhitectura europeană și globală a partenerilor noștri.
2022 va rămâne anul ridicării MCV, o confirmare a maturității atinse de țara noastră, la 15 de ani de la aderarea la UE. În pofida celor mai mari grave provocări de securitate în regiunea noastră de la căderea Cortinei de Fier, garanțiile primite din partea partenerilor noștri strategici sunt mai puternice ca niciodată, iar apartenența noastră la NATO, cea mai importantă organizație politico-militară, ne conferă protecția necesară pentru a putea construi un viitor mai bun pentru România.
Responsabilitatea noastră, la nivelul Guvernului, este să menținem echilibrul, într-o perioadă marcată de multe crize. Le vom traversa cu bine, așa cum deja am demonstrat că putem, împreună”, a transmis premierul.