Ședința Colegiului Prefectural, inițiată de prefectul județului, Alin Isuf, s-a desfășurat astăzi, 20 decembrie. Astfel, în cadrul acestei întâlniri au fost dezbătute trei subiecte importante pentru mehedințeni.
La primul punct de pe ordinea de zi au fost expuse informațiile despre respectarea prevederilor legale cu privire la comercializarea produselor alimentare specifice sărbătorilor de iarnă. Acest subiect a fost prezentat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Mehedinți.
Raportul de activitate al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Judeţean Mehedinţi aferent anului financiar 2022 a fost cel de-al doilea subiect discutat. De asemenea, pe ordinea de zi, s-a regăsit și programul de prevenire şi control, realizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, care a fost prezentat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinți.

Related Posts