Piesa lunii ianuarie a fost expusă la Muzeul Regiunii Porților de Fier din municipiul Drobeta-Turnu-Severin. Aceasta este o icoană intitulată „Botezul lui Iisus” ce datează din secolul al XIX-lea și este realizată în tempera pe lemn de fag. Sărbătoarea închinată Botezului lui Iisus, prăznuită pe 6 ianuarie, se numește Teofanie întrucât la Botezul Domnului s-a arătat Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Icoana îl reprezintă pe Hristos în mijlocul Iordanului cu o pânză albă în dreptul șoldurilor. Chipul său transmite o expresie de concentrare și sobrietate. În dreapta compoziției, Sfântul Ioan Botezătorul poartă o tunică și un himation care îi acoperă tot trupul și întinde mâna dreaptă pentru a-i atinge capul lui Hristos. În partea stângă, pe cealaltă parte a râului este redat un înger cu aripile lăsate ce ține în mâini un ștergar.
În plus, o componentă extrem de importantă este reprezentarea bolții cerești și a razei de lumină care coboară deasupra capului lui Iisus. În interiorul razei apare figura unui porumbel ce reprezintă manifestarea simbolică a Duhului Sfânt.

Related Posts