Doi cetățeni din Kosovo s-au prezentat pentru controlul de frontieră, la volanul a două autoturisme înmatriculate în România, marți, 3 ianuarie, la Punctul de Trecere al Frontierei Porțile de Fier I, județul Mehedinți. Cei doi bărbați, în vârstă de 29 de ani, respectiv 44 de ani, au prezentat permise de conducere eliberate de către autoritățile din Kosovo.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii de frontieră s-a constatat că persoanele nu posedă permis de conducere internațional, documentele prezentate la control neacordând dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România. Ca urmare a celor constatate celor doi bărbați nu li s-a permis continuarea călătoriei la volanul autoturismelor, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, cetățeni din statele care nu au semnat Convenția Internațională privind circulația rutieră, încheiată la Viena în 1968, trebuie să posede permis de conducere internațional pentru a putea circula pe teritoriul României.

Related Posts