Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse Gabriela Firea a anunțat că de marți, 17 ianuarie, începe distribuirea voucherelor în Programul pentru creșterea natalității.
”Primele zece doamne care s-au înscris în program vor primi tichetele pentru tratamentul prescris de medicul specialist. Sute de tichete vor fi transmise în perioada următoare. Ne dorim și acționăm energic pentru ca tratamentul să fie un succes și să se nască mii de copii în urma acestui sprijin. (…) Avem deja aproape 8.100 de solicitări de sprijin din partea cuplurilor sau femeilor care se luptă cu infertilitatea. Comisia de validare a analizat deja peste 600 de dosare și dintre acestea au fost declarate eligibile 350 de dosare. Pe toate aceste dosare, voucherele vor fi trimise prin poștă în zilele următoare, dar nu înainte ca solicitanții să semneze contractul cu ministerul”, a declarat Gabriela Firea.
Sprijinul financiar în valoare de 15.000 de lei, acordat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineterului și Egalității de Șanse, ajunge la beneficiari sunt forma a două vouchere: un tichet în valoare de 5.000 de lei pentru tratamentul medicamentos, din rețeaua farmaciilor partenere, și un al doilea voucher, în valoare de 10.000 de lei, pentru procedura de embriotransfer, dacă medicul consideră că prima etapă este un succes.