Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru aprobarea Programului național „Școli sigure și sănătoase”, prin care se vor realiza lucrări de intervenții pentru consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea, creșterea performanței energetice, inclusiv lucrări de demolare parțială, după caz, la clădirile în care își desfășoară activitatea didactică unitățile de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv de învățământ special, și care sunt încadrate în nivelul de risc seismic I.

Beneficiarii programului sunt unitățile administrativ-teritoriale, care răspund de lucrări, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării.

Prin Program, sunt eligibile toate categoriile de cheltuieli, mai puțin consultanța, dotările și activele necorporale, cheltuielile pentru informare și publicitate, comisioanele și dobânzile bancare.

Introducerea în program se face în baza listelor transmise periodic de Ministerul Educației, cuprinzând clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, comunicate de UAT-uri. Clădirile sunt introduse în lista aprobată prin ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, cu acordul UAT-ului, netransmiterea acordului în termen în 5 zile de la aprobare (hotărâre a consiliului local/județean) atrăgând eliminarea beneficiarului din program, acesta urmând a fi reintrodus la momentul transmiterii avizului.

Pe perioada realizării lucrărilor, beneficiarii trebuie să asigure spații pentru relocarea activităților sau alte modalități de desfășurare a procesului educațional, a menționat ministrul dezvoltării, care a specificat că nu trebuie întocmite documentații tehnico-economice de tip DALI, ci doar proiectul tehnic. În urma acestuia, a expertizei, și a costului standard pe metru pătrat la consolidare, stabilit prin ordin de ministru, finanțarea va fi acordată urgent.

Totodată, termenul de eliberare a certificatului de urbanism se micșorează la 7 zile lucrătoare (de la cel mult 15 zile, prevăzute inițial), avizele și acordurile – la 3 zile lucrătoare (față de 5-45 zile), iar autorizația de construire – la 7 zile lucrătoare (față de 30 de zile).

Related Posts