Un accident rutier s-a produs astăzi, cu puțin timp în urmă, în localitatea Bâltanele, din comuna Greci. Astfel, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Strehaia au intervenit la fața locului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. În accident, a fost implicat un singur autoturism, care a ieșit în afara părții carosabile.
„La sosirea pompierilor, o persoană, conștientă și cooperantă, prezenta un traumatism la nivelul membrului inferior. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la paramedicii SMURD, ulterior fiind transportată la spital. Cea de-a doua persoană implicată în accident a fost evaluată medical de paramedicii SMURD, însă a refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul accidentului”, se arată într-un comunicat al ISU Mehedinți.
Sursă info și foto: ISU Mehedinți