Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a semnat astăzi Memorandumul de înțelegere pentru încurajarea cooperării între Transgaz (România), Bulgartransgaz (Republica Bulgaria), FGSZ (Ungaria), Eustream (Republica Slovacă) și SOCAR (Republica Azerbaijan). Semnarea Memorandumului a avut loc în cadrul unei ceremonii organizată la Sofia, la care au participat președintele Republicii Bulgaria, președintele Republicii Azerbaidjan, comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, și alți reprezentanți ai țărilor implicate.
„Prin întârirea cooperării asigurăm diversificarea rutelor de aprovizionare și furnizarea de cantități suplimentare de gaze naturale din Azerbaidjan către UE prin intermediul coridorului de transport existent al Inelului de solidaritate. Înțelegerea de astăzi arată, din nou, că este ireversibil procesul prin care renunțăm la dependența de gazul rusesc. Mai mult chiar, am propus sa lăsăm Memorandumul deschis pentru ca și alte state din regiune să se alăture. Și aici mă gândesc la Republica Turcia, Republica Moldova sau Ucraina. Interconectarea s-a dovedit că nu este doar o măsură de solidaritate, ci un instrument pentru asigurarea aprovizionării și securității energetice”, a precizat Virgil Popescu, ministrul Energiei, pe pagina sa Facebook.

Related Posts