Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că avem acordul de principiu pentru a asigura compensarea facturilor la energie din bani europeni.
„Mai exact, sumele alocate de la bugetul de stat pentru compensarea prețului la energie pentru IMM-uri și beneficiari prin Fondul de Tranziție Energetică vor fi decontate din fonduri europene. Vorbim despre decontări în valoare de până la 500 milioane de euro. Este foarte important de precizat că sunt bani europeni pe care România ar fi riscat să îi piardă. Iar acum, în urma acestei decizii, asigurăm capacitatea statului să ofere în continuare sumele pentru a acoperi costurile ridicate de care IMM-urile și utilizatorii casnici s-au lovit”, a precizat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, pe pagina sa Facebook.

Related Posts