Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare au depistat miercuri, în trafic, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu-Severin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56A, în afara localității Vânju Mare, cu o viteză de 192 km/h.
„Față de bărbat, a fost luată măsura sancționării contravenționale conform OUG 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă în valoare de 1450 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile”, se arată într-un comunicat al IPJ Mehedinți.

Related Posts