Virgil Popescu, fostul ministru al Energiei, anunță că Hidroelectrica se listează la Bursă.
”O nouă promisiune îndeplinită! Hidroelectrica se va lista la Bursă! A fost aprobat și publicat astăzi prospectul în legătura cu IPO-ul Hidroelectrica! Oferta Publică Inițiala va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail și instituționali din România, precum și investitorilor instituționali internaționali eligibili. Cetățenii români pot subscrie începând din 23 iunie și până pe 4 iulie la ora 12:00. Statul român nu listează nimic din pachetul de 80% pe care îl are, ci Fondul Proprietatea îşi listează participaţia pe care o are. Este un eveniment pozitiv de anvergură internaţională pentru România și pentru piaţa de capital. Le mulțumesc tuturor celor cu care am colaborat, ca ministru al Energiei, pentru a îndeplini și acest obiectiv important pentru România, pentru piața de energiei. Le mulțumesc celor de la Hidroelectrica și celor de la FP că au dus la îndeplinire acest proiect”, a transmis Virgil Popescu.
Președintele BVB Radu Hanga a transmis că listarea la bursă deschide noi oportunități, inclusiv pentru românii care doresc să cumpere și să dețină acțiuni la una dintre companiile strategice ale României.
”Opt milioane de români vor putea beneficia de listarea Hidroelectrica prin intermediul participatților care vor fi deținute de fondurile de pensii private și o numeroasă comunitate investiționala va putea investi direct în companie, beneficiind astfel de toate avantajele unei societăți listate la cota bursei. Reputația Hidroelectrica și dimensiunea foarte mare anticipată a tranzacției arată că bursa locală a atins un nivel ridicat de maturitate și atractivitate. Succesul unei oferte de dimensiunea Hidroelectrica va contribui semnificativ la creșterea încrederii antreprenorilor locali și a investitorilor în potențialul pieței de capital. Listarea la bursă deschide noi oportunități, inclusiv pentru românii care doresc să cumpere și să dețina actiuni la una dintre companiile strategice ale României”, a declarat președintele Bursei de Valori București.