Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă inclusiv pentru o parte a județului Mehedinți, care intră în vigoare vineri, 7 iulie, la ora 12.00, și expiră sâmbătă, 8 iulie, la ora 10.00.
În Transilvania, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Vineri (7 iulie) disconfortul termic se va menține pe alocuri ridicat în Muntenia și Oltenia, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.