Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, 13 iulie, la începutul ședinței de Guvern că a fost anunțat că Marius Budăi a decis să își înainteze demisia.

Am avut astăzi de dimineață o discuție cu domnul ministru al muncii, Marius Budăi, care m-a anunțat despre decizia de a-și depune demisia la finalul acestei ședințe. Din punctul meu de vedere, este un gest de onoare pentru care îi mulțumesc și sunt convins că aceasta este reacția firească a unui decident politic într-o asemenea criză. Este reacția firească în orice democrație consolidată a Europei. Rezultatul preliminar pe care l-am solicitat la nivel național arată că, după verificarea a aproape 1.100 de astfel de centre, 13 au fost închise. Aș dori să le cer autorităților să nu picăm în cealaltă extremă şi să facem uz de zel. Nu cred că amendând cu zeci de milioane pentru că ai găsit trei lămâi mucegăite vom schimba ceva de fond cu aceste controale”, a declarat premierul.

Marius Budăi își dă demisia în urma scandalului azilelor groazei.

Related Posts