Polițiștii mehedințeni au acționat, în ultimele 24 de ore, în sistem integrat, pentru a asigura un climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri. Totodată, polițiștii mehedințeni au acționat și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 144 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 73.350 de lei. Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. În cadrul activităților desfășurate, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință modificările legislative în materie penală (Legea Anastasia) respectiv, în cazul conducătorului auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei acesta va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei”, se arată într-un comunicat al IPJ Mehedinți.