44 de noi investiții în infrastructură primesc finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, ca urmare a semnării, la sediul MDLPA, a contractelor de către ministrul Adrian-Ioan Veștea și beneficiarii proiectelor. Au semnat pentru a primi finanțare și doi primari liberali din județul Mehedinți.

Investim în dezvoltarea comunităților locale din Mehedinți! Astăzi am fost împreună cu primarii liberali ai comunelor Corcova și Cujmir, Ion Giubega și Florin Cergă, la ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Colegul meu ministrul Adrian Ioan Veştea a semnat împreună cu primarii liberali contractele prin care se finanțează, prin programul național de Investiții Anghel Saligny, lucrări de aducere a rețelei de apă în cele 7 sate din comuna Corcova ( Jirlov, Pușcașu, Măru Roșu, Croica, Cernaia, Breta și Vlădăești – 16.508.643,25 lei) și lucrări de asfaltare în două sate din comuna Cujmir (14.000.000,00). Este un program inițiat și susținut de PNL, prin care investim intens în modernizare și îmbunătățirea condițiilor de trai. Îi felicit pe colegii mei pentru implicare și le doresc mult succes pentru a finaliza aceste proiecte în cel mai scurt timp”, a transmis președintele PNL Mehedinți Virgil Popescu.

Contractele semnate marți, 12 septembrie, în valoare totală de 467.470.704,25 de lei, urmăresc modernizarea și reabilitarea drumurilor de interes local, precum și înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare.

”Este mereu o bucurie să mă întâlnesc cu oameni de administrație dedicați comunităților pe care le conduc și care fac demersuri serioase și profesioniste pentru elaborarea și punerea în practică a proiectelor de care locuitorii au nevoie pentru a duce o viață decentă, prin facilitarea accesului la servicii publice de calitate”, a precizat ministrul dezvoltării.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 2.116, în valoare totală de peste 23 de miliarde de lei.

Related Posts