Fermieri din sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase primesc bani de la Guvern. MADR, prin APIA, a dat startul pentru plata sprijinului de urgență în sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase în valoare de 274.057.212 lei, echivalent a 55.381.013,95 euro, defalcată pe surse de finanțare după cum urmează:
- 147.115.286,60 lei, echivalent a 29.728.669,05 euro, finanţare externă nerambursabilă pusă la dispoziţia statului român prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
și
- 126.941925,40 lei, echivalent a 25.652.344,90 euro, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023 în cadrul capitolului 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare“, titlul 40 Subvenții, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“.
Schema reprezintă sprijinul excepţional sub formă de grant și are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creşterea importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina. Compensarea se acordă pentru suprafeţele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului, aferente culturilor cu porumb şi/sau orz şi/sau rapiţă şi/sau floarea-soarelui din cererile unice de plată depuse în anul 2022.