În Mehedinţi, a avut loc un eveniment de mare anvergură, pentru elevii de clasa a VII-a. Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Mehedinți, a găzduit Simpozionul judeţean, intitulat ,, Tendinţe şi provocări, în învăţământul tehnologic”. La eveniment au participat zeci de elevi, profesori, inspectori şcolari, dar şi autorităţi, care au subliniat importanța competențelor tehnice, dar şi importanţa practicii în educație. Astfel, pe principiul ,, Arta nu se învaţă, meseria da”, copiii au aflat detalii preţioase despre avansarea educaţiei tehnologice şi pregătirea tinerilor pe piaţa muncii.
,, Dragi tineri şi stimaţi colegi, avem obligaţia de a pune umărul împreună la a putea construi o societate mai bună, pentru că, meseria este brăţară de aur” a declarat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, George Dicu.
,, Scopul este acela de a marca Ziua Naţională a Meseriilor, printr-un simpozion judeţean. Prin aceste activităţi, prezentăm problemele reale cu care se confruntă elevii, în stabilirea traseului lor profesional” , a completat Claudia Nănuţi, director adjunct al Colegiului.