Meteorologii au făcut publică prognoza pentru perioada 27 mai – 9 iunie 2024.
În regiunea Olteniei, în primele zile ale intervalului vor fi mici variații termice și se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 25 de grade și minime de 10…11 grade. Din data de 30 mai se va încălzi treptat și se vor înregistra maxime până spre 31…32 de grade și minime de 15…16 grade, mediate la nivelul întregii regiuni.
Așadar, în a doua săptămână din interval se vor înregistra maxime termice în jurul a 30 de grade, caracterizând astfel o vreme caldă pentru această perioadă și minime în jurul a 16 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată între 29 și 31 mai și din nou între 3 și 7 iunie. În celelalte zile acestea se vor semnala doar cu totul izolat.