Guvernul a aprobat joi, 11 iulie, Strategia Națională în domeniul Inteligenței Artificiale, pentru perioada 2024 – 2027.

Strategia prevede înființarea Comisiei Interministeriale pentru Coordonarea Implementării SN-IA, care va reuni toate acele instituții care au rol în implementarea, monitorizarea și evaluarea SN-IA.

Coordonarea Comisiei va fi realizată de către ministrul cercetării, inovării și digitalizării, în calitate de președinte.

Odată adoptată, Strategia IA va fundamenta finanțările europene dedicate implementării tehnologiilor de ultimă generație și va avea un impact semnificativ în toate aspectele vieții noastre, în societatea și economia naționale.

La nivelul UE, se evidențiază reglementarea IA ca dimensiune-cheie în Strategia Uniunii, cu obiectivele de a avea pe piață sisteme de IA sigure și conforme cu legislația aplicabilă, cu drepturile fundamentale și valorile Uniunii.

Un alt element cheie al politicilor în domeniul IA vizează îmbunătățirea și obținerea de noi competențe (prin Agenda pentru competențe în Europa), incluzând acțiuni din sfera oportunităților de formare, a identificării locurilor de muncă, a elaborării strategiilor naționale în materie de competențe, a unei adaptări la cerințele și exigențele viitoare în procesul de formare profesională („meserii ale viitorului”), a cooperării între instituțiile de învățământ superior și cercetare-dezvoltare, a creșterii numărului de absolvenți din domeniile STEM și antreprenoriale, precum și a îmbunătățirii condițiilor care să faciliteze investițiile în competențe la nivelul statelor membre.

Exemple de utilizare a Inteligenței Artificiale

 

Asistență medicală: IA este folosită în diagnosticarea și tratamentul bolilor, precum și în managementul spitalelor;

Agricultură: eficientizare prin monitorizarea în timp real culturilor și a condițiilor de mediu, de ex: proiectul ANTARES, finanțat de UE, dezvoltă tehnologii inteligente bazate pe senzori și analiza datelor pentru a ajuta fermierii să producă mai multe alimente într-un mod durabil;

Transport: prin analiza cantităților mari de date provenite din senzori specifici, IA este utilizată în dezvoltarea vehiculelor autonome, în îmbunătățirea sistemelor de transport public și în descongestionarea traficului;

Combaterea dezinformării: utilizarea AI pentru verificarea faptelor și demontarea informațiilor false.

Related Posts