Guvernul a adoptat hotărârea privind aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr.186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua națională de comemorare a copiilor decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinților de Îngeri”

Guvernul sprijină părinții care pierd un copil în timpul sarcinii sau de la naștere și până la împlinirea de 18 ani, care sunt sau nu sunt asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data decesului acestuia, prin decontarea a 10 ședințe de consiliere psihologică, în cuantum de până la 150 lei/ședință. 

Prin această măsură, 3.800 părinți care confruntat cu pierderea copiilor (1900 de copii), vor putea avea acces la consiliere psihologică.

Potrivit normelor metodologice, cele 10 ședințe de consiliere psihologică care vor fi decontate trebuie să fie efectuate într-un termen de 6 luni de la data decesului copilului. Consilierea psihologică poate fi sub formă de şedințe individuale şi/sau şedințe pentru ambii părinți, nu mai mult de 10 pentru fiecare.

Ședințele de consiliere psihologică se asigură de către psihologi atestați de Colegiul Psihologilor din România.

De asemenea, normele metodologice clarifică aspecte care țin de decesul în timpul sarcinii, stabilesc documentele necesare în vederea decontării ședințelor de consiliere psihologică  și stabilesc modalitatea de prelungire a perioadei de consiliere psihologică în cazul in care intervine decesul unui alt copil, în limita perioadei de 6 luni de la data ultimului deces.

Finanțarea cheltuielilor pentru ședințele de consiliere se asigură de la bugetul de stat sau din alte surse de finanțare, inclusiv fonduri externe rambursabile și nerambursabile, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

About Author
Mirela Popescu
View All Articles
Check latest article from this author !
Sărbătoare la Tismana! A fost resfințită Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae”
Stațiile ITP se închid!

Stațiile ITP se închid!

septembrie 23, 2024
Interviul Zilei, cu Nicolae Ionel Ciucă!
Nicolae Ciucă, de vorbă cu mehedințenii!
Campioană la haltere!

Campioană la haltere!

octombrie 28, 2024

Related Posts