Meteorologii anunță că sâmbătă, 19 octombrie, vremea se va menține rece pentru această perioadă, cu excepția regiunilor vestice și nord-vestice, unde valorile termice, în special cele diurne, vor fi apropiate de normalul climatologic al perioadei.

Cerul va fi mai mult senin în regiunile intracarpatice și temporar noros în est, sud-est și parțial în sud. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului unde vor fi rafale de 50…60 km/h și temporar de peste 70 km/h, precum și pe litoral, cu viteze în general de 40…50 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 5 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, până spre -7 grade, dar și mai ridicate pe litoral și în Dealurile de Vest, spre 7…9 grade. Pe arii restrânse, în special în depresiuni și în nord-estul teritoriului, va fi ceață.

Duminică, 20 octombrie, vremea va fi predominant frumoasă, dar în continuare rece dimineața și noaptea în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil în regiunile estice și sud-estice și mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, local cu ușoare intensificări în sudul Banatului și pe litoral, mai ales la începutul intervalului.

Temperaturile maxime (ușor sub normele climatologice în est-sud-est și în jurul acestora în celelalte zone) se vor încadra între 11 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 7…9 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceață.

Luni vremea va fi predominant frumoasă și în ușoară încălzire; valorile termice diurne vor fi apropiate și local ușor peste normele climatologice, însă dimineața și noaptea se vor menține încă relativ reci în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat, izolat cu ușoare intensificări în sudul Banatului.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 și 7 grade, mai coborâte în depresiuni (spre -4 grade în cele din Carpații Orientali), dar și mai ridicate în Dealurile de Vest și pe litoral. Dimineața și n noaptea, se va semnala ceață pe arii restrânse în zonele joase de relief, cu precădere pe văi și în depresiuni

În perioada 22 – 25 octombrie în prima parte a intervalului, vremea va fi în general frumoasă (cu cer variabil și pe arii restrânse ceață) și va continua să se încălzească, astfel că valorile termice diurne se vor situa în general peste cele specifice perioadei. Apoi, temperaturile vor s scădea ușor, iar în jumătatea de sud-est a teritoriului va crește probabilitatea pentru înnorări și pe alocuri ploi slabe.

Related Posts