După 3 zile de dezbateri bugetul pe anul viitor a fost adoptat cu votul a 294 deputați și senatori.

Legea bugetului pe 2024 urmează să meargă la președintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgată.

Dezbaterile pe marginea bugetului de anul viitor a fost presărată cu episoade de scandal, provocate în mod special de parlamentarii de la AUR și de senatoarea Diana Șoșoacă.

Potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2024 şi proiecţia
acesteia pe anii 2025-2027, în anul 2024 trebuie implementate reforme importante din
PNRR, cum ar fi noua lege a pensiilor, precum și unele proiecte de investiții din granturi
și împrumuturi din PNRR. Se apreciază că o creștere economică bazată pe investiții, inclusiv prin contribuția fondurilor europene, în special a celor din PNRR, ajută atingerea
țintelor de deficit bugetar prevăzute în calendarul ajustării fiscale.
Principalele coordonate ale construcției bugetare pe anul 2024 sunt reprezentate
de obiectivele politicii fiscale și bugetare pe anul 2024 și de obiectivul bugetar pe termen
mediu, pentru orizontul de timp 2025-2027.

Principalele obiective ale politicii fiscale și bugetare pe anul 2024 sunt măsuri
considerate a fi necesare pentru dezvoltarea vizionară și durabilă, finanțarea responsabilă
jucând un rol cheie în reconcilierea dezvoltării solide cu valorile de mediu, etice și
sociale.

Aceste obiective includ:
 Continuarea măsurilor pentru redresare economică, accelerarea creșterii
economice, menținerea și susținerea unui nou cadru de dezvoltare durabilă, justă și
incluzivă care să asigure o tranziție eficientă economic, suportabilă social și axată pe
competitivitate, inovație și decarbonizare;
 Continuarea realizării graduale a consolidării fiscale;
 Reforma, prioritizarea și programarea multianuală a investițiilor publice prin
creșterea aportului fondurilor europene aferente cadrului financiar 2021-2027 și cele
aferente Mecanismului de Redresare și Reziliență, cel mai mare pachet de stimulare din
resursele europene alocate României;
 Consolidarea unei politici fiscale predictibile angajate pe panta de reducere a
deficitului bugetar, pentru susținerea și adaptarea mediului de afaceri la 10 provocările
ridicate de suita de crize cu care se confruntă societatea, simplificarea fiscalității și
perfecționarea legislației în funcție de fenomenele evazioniste;
 Dezvoltarea şi diversificarea instrumentelor de management ale datoriei
publice pentru menținerea acesteia la un nivel sustenabil;
 Implementarea de măsuri pentru crearea și consolidarea unor finanțe publice
sănătoase, prin eficientizarea calitativă a cheltuielilor publice.

Având în vedere contextul intern și internațional, indicatorii bugetari se prezintă
astfel: veniturile bugetare proiectate pentru anul 2024 reprezintă 33,81 % din PIB,
acestea scad la 32,57 % din PIB în anul 2025, pentru ca în anul 2027 să înregistreze
31,81 % din PIB, evoluție determinată de evoluția indicatorilor macroeconomici pe
orizontul de referință, de măsurile/prevederile adoptate până la acest moment prin acte
normative, care fac ca acestea să își mărească valoarea nominală, iar cheltuielile bugetare
proiectate pentru anul 2024 reprezintă 38,8% din PIB, ajungând la 34,66% în 2027, în
scădere ca procent în PIB pentru a reduce deficitul bugetar în mod treptat.

Planificarea bugetară pe anul 2024 și estimările pe perioada 2025-2026 își
mențin angajamentul de continuare a ajustării deficitului bugetar printr-un efort de
consolidare sustenabil și echilibrat, care să nu afecteze capacitatea de susținere a
economiei și de promovare a investițiilor, vizând continuarea eforturilor de îmbunătățire
a colectării veniturilor. În acest context, deficitul bugetar ESA în anul 2024 este estimat
la 4,9 % din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2027 la 2,9% din PIB, respectiv o
reducere de 2,0 puncte procentuale față de anul 2024. Deficitul bugetar cash se estimează
în anul 2024 la valoarea de 5,0 % din PIB.
Proiectul de buget pentru anul 2024 este configurat pe un cadru economic care
prevede următorii indicatori macroeconomici:

  • creștere economică: 3,4 %
  • produs intern brut: 1.733.821 milioane lei
  • inflaţie medie anuală: 6,0 %
  • deficit: 5,0 % din PIB
  • câștig salarial mediu net lunar: 4.733 lei
  • Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 308.759,5 milioane lei, iar la
    cheltuieli în sumă de 656.379,5 milioane lei credite de angajament și în sumă de
    404.792,5 milioane lei credite bugetare, cu un deficit de 96.033,0 milioane lei.
  • Proiectul de lege este însoțit de declarația de conformitate care atestă că proiectul
    de buget pentru anul 2024 și perspectiva 2025-2027 au fost elaborate pe baza țintelor,
    obiectivelor și priorităților asumate prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2024-
    2026.
About Author
admin_11plusmedia
View All Articles
Check latest article from this author !
Recomandări pentru pietoni, bicicliști și utilizatori de trotinete!
Intervenții, în urma fenomenelor meteo extreme!
Centura Severinului, finalizată, în luna august!
Săptămâna „Școala în Siguranță”
S-AU ÎNCHIS URNELE! STOP VOT!
Vot masiv, în România!
Acțiune de repopulare a 300.000 de larve de sturioni!
Prima zi a evenimentului Zilele elevilor severineni, un real succes!
69 de porumbei au fost trimiși în Belgia! Prejudiciul, creat de cei patru români, este de milioane de euro!
Trei zile de vot în Diaspora!
Se lucrează de zor pe Centura Drobeta Turnu Severin!
Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere!
Un nou exercițiu, organizat de pompierii mehedințeni!
15 mai, Ziua Internațională a Familiei!
Jandarmii, la datorie, cu prilejul evenimentului „Zilele elevilor severineni”!
Începând de sâmbătă, 17 mai, copiii din Prunișor vor beneficia de un nou loc de joacă!
Fabrica de cablaje păstrează 1200 de angajați!
Marți, 13, zi fără ghinion!
9 mai, zi cu triplă semnificație pentru români!
Liceul de Arte „I. Șt. Paulian”, în cautare de noi elevi!
Apel umanitar pentru persoanele din Burila Mare!
O nouă avertizare de vreme rea!
Incendiile au produs două victime!
Dar din dar se face rai!
Polițiștii mehedințeni acționează cu sistemul Radar e-SIGUR!
Cod Galben de vreme rea, în Mehedinți!
Natura s-a dezlănțuit! Străzi inundate, în Orșova!
A început numărarea voturilor!
Centrul de Comunicare Județean Mehedinți a transmis o nouă declarație!
Primele rezultate Exit Poll au apărut!
51,25% dintre mehedințeni au votat!
Măsuri luate de polițiștii mehedințeni, în ziua Alegerilor Prezidențiale
Peste 28%, prezența la urne, la ora 14:00
Dâmbovițean, reținut în Mehedinți
ONOR veteranilor de război!

ONOR veteranilor de război!

aprilie 29, 2025
În agonia bătrâneții și a singurătății!
Restricții de circulație, pe un tronson circulat din Mehedinți!
Aro, povestea continuă!

Aro, povestea continuă!

aprilie 27, 2025
Joc și voie bună la Zilele Severinului, ediția 2025, ziua II!
Festivitate de premiere la Olimpiada Națională de Limbi Slave Materne!
Zilele Severinului, ediția 2025!
Marșul Factorilor Poștali, la Vânju Mare!
Colectarea separată este obligatorie!
Decizie șocantă! Curtea de Apel Ploiești a decis anularea deciziei CCR de anulare a alegerilor!
Cod Portocaliu de vreme severă!
Accident rutier soldat cu o victimă și pagube materiale!
Doi minori au distrus mai multe figurine de Paște, din parcul Central!
Cod Galben de vreme rea!

Cod Galben de vreme rea!

aprilie 22, 2025
Grav accident, în localitatea Eșelnița! O femeie a decedat!
Substanțe interzise găsite de jandarmii mehedințeni asupra unui bărbat
Circulația feroviară este închisă temporar pe distanța Teregova – HM Poarta
Șahiștii mehedințeni au făcut o figură frumoasă în S.U.A
Sărbătoare la Tismana! A fost resfințită Biserica ,,Sfântul Ierarh Nicolae”
Stațiile ITP se închid!

Stațiile ITP se închid!

septembrie 23, 2024

Leave a Reply

Related Posts