Premieră în sistemul de învățământ din țara noastră! La Oradea, a fost inaugurat primul campus de învățământ dual din România. Acest lucru le va oferi tinerilor posibilitatea să învețe într-un mediu modern, care îi pregătește pentru viitor. La evenimentul festiv a participat și liderul Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, care a ținut să transmită un mesaj de susținere tuturor tinerilor care vor să învețe o meserie. ,, Nu este întâmplător nici că primul astfel de campus se deschide într-o administrație liberală. Am susținut mereu învățământul dual. Pentru că asta e România în care eu cred și pe care vreau să o construim împreună: o Românie în care tinerii au oportunități reale, pe măsura ambițiilor lor și în care își pot clădi aici, acasă, un viitor și o familie”, a transmis acesta pe rețelele sociale.Campusul de meserii din Oradea sprijină dezvoltarea învățământului dual din România, prin parteneriatul dintre autoritățile publice și sectorul privat. În cadrul acestuia, elevii vor fi formați în domenii precum mecanică, construcții, electromecanică, electronică și chimie industrială. Aceștia vor beneficia de burse lunare de minimum 400 de lei, cazare gratuită, masă asigurată, precum și decontarea transportului.

Related Posts