Un accident rutier soldat cu victime s-a produs ieri, 2 mai, pe bulevardul Tudor Vladimirescu. Poliția municipiului Drobeta-Turnu-Severin a fost sesizată de un participant la trafic. Astfel, la faţa locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un tânăr de 24 de ani, din comuna Tâmna, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la intersecția cu strada Kiseleff, nu a respectat semnificația culorii roșu a semaforului electric și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt tânăr de 19 ani.
„Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei tinere de 17 ani, pasager în autoturismul condus de tânărul de 19 ani, care a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la o unitate medicală și a unui alt tânăr de 19 ani, pasager în celălalt autoturism, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat al IPJ Mehedinți.

d,

Related Posts