Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat o activitate preventivă pe linia legislației aplicabile în domeniul protecției animalelor. În cadrul activităților au fost purtate discuții cu privire la drepturile și obligațiile ce revin fiecărui deținător de animale, prevenirea abandonului, precum și desfășurarea unei campanii de sterilizare gratuită, organizată de către Primăria comunei Ponoarele în colaborare cu Asociația “Pro Animals România” la data de 15 septembrie. De asemenea, deținătorilor exemplarelor canine le-au fost aduse la cunoștința prevederile OUG 155/2001, conform cărora este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și metișii acestora.
Activitatea s-a desfășurat pe raza comunei Ponoarele, jud. Mehedinți., ocazie cu care au fost distribuite pliante cu mesaje informative.