588 de milioane de euro pentru dezvoltarea învățământului dual din România
Guvernul României a aprobat, prin Memorandum, creșterea alocării bugetare cu peste 250 de milioane de euro pentru apelul de proiecte aferent Reformei 4, Investiției 6, din componenta de educație pe PNRR, privind dezvoltarea consorțiilor regionale și a campusurilor profesionale integrate. Ministerul Educației anunță că vor fi 29 de campusuri de
Meteo: Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion
Meteorologii au emis prognoza meteo pentru perioada 18 – 31 decembrie 2023. În regiunea Olteniei, până în data de 20 decembrie regimul termic diurn se va situa peste cel obișnuit și va caracteriza o vreme caldă, astfel media maximelor va fi de 10…12 grade, cu valori chiar ușor mai ridicate
Parlamentarii dezbat bugetul pe anul viitor
Parlamentarii dezbat zilele acestea bugetul pe anul viitor, după ce proiectul a fost adoptat de Guvern în ședința de săptămâna trecută. Potrivit programului, bugetul urmează să fie adoptat în cadrul unei ședințe reunite, a Camerei Deputaților și Senatului, în cursul zilei de miercuri, 20 decembrie. Luni și marți, 18 –
Un primar vrea să îi ofere lui Aladin un drum
Ar putea fi un banc, dar nu…este o dorință reală a unui primar mehedințean. Edilul din Grozești se tot chinuie să îi ”ofere” un cadou imaterial președintelui Consiliului Județean…respectiv să numească un drum din Mehedinți cu numele Aladin Georgescu. Este vorba de DJ 607, unde au fost investiți 125 de
PNRR: Va fi transmisă cererea de plată numărul 3
Guvernul va transmite vineri, 15 decembrie, cererea de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență. Cererea de plată numărul 3 are o valoare totală de 2,7 miliarde de euro (din care a fost scăzută prefinanțarea deja încasată) sub formă de granturi 1,9 miliarde de euro și 811
Incendiu la spitalul de Urgență din Severin
La spitalul de Urgență din Drobeta Turnu Severin a izbucnit marți seara, 12 decembrie, la izolaţia conductelor sanitare dintre pereţii de separare a două corpuri aflate în reabilitare. ”Seara trecută, în jurul orei 22:20, Detaşamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit
Cum ne afectează iarna starea de spirit, gândirea și dorința sexuală
Un număr tot mai mare de cercetări în psihologie și în domenii conexe sugerează că iarna aduce schimbări profunde în modul în care gândim, simțim și ne comportăm. Schimbările naturale și culturale care vin odată cu iarna apar deseori simultan, ceea ce face dificilă separarea cauzelor care stau la baza
Protest al salariaţilor din cadrul Direcției Judetene de Statistică Mehedinți
Salariaţii din cadrul Direcției Judeţene de Statistică au protestat luni, 11 decembrie, și au refuzat îndeplinirea sarcinilor de serviciu. ”Blocarea activității, pentru cel puțin o zi este rezultatul ignorării de către decidenţii politici a semnalelor trase de statisticieni în ultimii ani şi reprezintă doar un avertisment al salariaţilor în contextul
Meteo: Cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni
Meteorologii au emis prognoza pentru perioada 11 – 25 decembrie 2023. În regiunea Olteniei, valorile termice diurne vor crește de la medii în jurul a 6 grade în prima zi a intervalului până spre valori în jurul a 11 grade în ziua de 12 decembrie, apoi vor fi alternanțe notabile