A fost prelungită măsura plafonării prețurilor la asigurările auto
Guvernul a adoptat în ședința de joi, 5 octombrie 2023, actul normativ necesar prelungirii cu 3 luni, pânã la data de 31 decembrie 2023, a duratei de aplicare a tarifelor de primã maxime de asigurare RCA practicate de asiguratori la data de 28 februarie 2023. „În contextul în care sute
Reguli noi cu privire la jocurile de noroc
Guvernul a adoptat joi, 5 octombrie, Ordonanța de Urgență care include reguli mai aspre pentru cei care vor să facă afaceri cu jocurile de noroc. Este vorba despre ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, precum
33,9 milioane de euro pentru fermierii din România afectați de seceta din 2022
Parlamentul European a aprobat ajutorul de aproape 455 de milioane de euro din Fondul de solidaritate al UE ca răspuns la recentele dezastre naturale din România, Italia și Turcia. României i-a fost alocată suma de 33,9 milioane de euro, bani care vor fi dați fermierilor care au fost afectați de
SUA: Începe programul Diversity Visa
Departamentul de Stat al SUA anunță că perioada de înregistrare în programul Diversity Visa DV-2025 începe la data de 4 octombrie 2023 și se încheie la 7 noiembrie 2023. Programul DV-2025 se desfășoară exclusiv în format electronic și nu se percepe nicio taxă de înscriere. Începând cu data de 4
Ce a discutat premierul României cu delegația FMI
Premierul Marcel Ciolacu a avut miercuri, 4 octombrie, la Palatul Victoria, o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional condusă de Jan Kees Martijn, aflată în România pentru misiunea anuală de evaluare. ”Creșterea noastră economică se bazează pe investiții. Susținem cu prioritate proiectele de infrastructură, în special în transporturi, având în
Premierul Ciolacu: Predarea disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” va contribui la consolidarea unei democrații reziliente în România
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a participat marți, 3 octombrie, la ceremonia dedicată introducerii la nivel național a predării disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul”. Premierul a amintit că, prin Legea nr.276 din 25 noiembrie 2021 privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” a fost inclusă
Ce este SGR și când va fi implementat în România
SGR este Sistemul Garanţie – Returnare care va fi implementat și în România în viitorul apropiat. Respectiv, recompensă financiară pentru cei care vor contribui la colectarea şi reciclarea ambalajelor de băuturi. SGR va fi implementat începând din 30 noiembrie 2023. Astfel că vom plăti o garanţie de 50 de bani
Meteo: Cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni
Meteorologii au făcut publică prognoza pentru perioada 2 – 15 octombrie 2023. În regiunea Olteniei, maximele termice vor fi în creștere până în data de 4 octombrie, când media lor se va situa în jurul valorii de 26 de grade. În următoarele 3 zile vor scădea, iar în medie vor
Un român a câștigat marele premiu al competiției America’s Got Talent
Un român a câștigat premiul în valoare de 1 miliard de dolari al competiției ”America”s Got Talent. Este vorba de Adrian Stoica, românul care a concurat alături de câinele rasa Border Collie pe nume Hurricane. „Hurricane este cel mai deștept câine pe care l-am văzut vreodată și tot acest act