Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de intensificări ale vântului, viscol în zona înaltă de munte, valabilă inclusiv pentru județul Mehedinți, care intră în vigoare luni, 17 martie, de la ora 10.00, și expiră marți, 18 martie, la ora 10.00.
În Banat, Crișana, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, sudul și vestul Olteniei, nord-vestul Transilvaniei, precum și la munte vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 75…90 km/h și va fi viscol.
De asemenea, în cea mai mare parte a țării, până marți seara, vor fi precipitații care vor acumula local cantități de apă de 10…20 l/mp și izolat de 25…35 l/mp.
Nopțile și diminețile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative, iar în depresiunile din estul Transilvaniei va fi ger. Se va produce brumă și local îngheț la sol.