Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2023 a fost aprobat miercuri, 14 decembrie, de majoritatea parlamentarilor.
”Domnule președinte al Senatului, domnule președinte al Camerei Deputaților, doamnelor și domnilor parlamentari, domnilor miniștri, (…) Doresc să vă mulțumesc foarte mult pentru dezbaterea bugetului de stat, pentru efortul pe care l-ați făcut ca în această perioadă să reușim să avem bugetul aprobat. Este pentru prima dată când în România avem aprobat bugetul înainte de jumătatea lunii decembrie. Vreau să vă spun că este un buget realist, echilibrat care vizează susținerea economiei și protejarea populației. Vom continua să ne focalizăm atenția pe tot ce poate să însemne susținerea mediului de afaceri, investiții, protejarea cetățenilor, protejarea cetățenilor vulnerabili. Mulțumindu-vă încă odată, doamnă președinte, domnule președinte, doamnelor și domnilor, vă doresc succes în continuare și sărbători fericite tuturor”, a transmis premierul României Nicolae Ciucă.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat, astăzi, şi Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.