În perioada 08 – 10 august, județul Mehedinți se va afla sub incidența avertizării meteorologice de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Totodată, în zona de munte este vizat codul portocaliu de ploi abundente, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie.

În intervalul menționat sunt prognozate perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.  Cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp, 25…35 l/mp și izolat 40…60 l/mp. În zonele montane și submontane cantitățile de apă vor depăși 40…60 l/mp și pe arii restrânse 70…80 l/mp. Totodată, începând de azi, 08 august, până mâine, 09 august, județul nostru va fi sub avertizare meteorologică COD GALBEN ce vizează disconfort termic ridicat și val de căldură. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și se vor înregistra valori termice de 33…37 de grade”, se arată într-un comunicat al I.S.U. Mehedinți. 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store.

Related Posts