Medicii de familie cât și medicii de specialitate din ambulatoriu pot acorda consultații la distanță, prin orice mijloace de comunicare, a anunțat Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Medicul consemnează consultaţia medicală la distanţă în registrul de consultaţii şi în fişa pacientului, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat şi a intervalului orar în care aceasta a fost efectuată, şi emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv rețeta electronică on-line sau off-line pentru medicamente compensate. Aceste documente se transmit pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

În cazul consultațiilor la distanță acordate de medicii de specialitate din ambulatoriu pacienții sunt exceptați de la obligaţia prezentării biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate.

Tot la distanță pot fi acordate terapiile psihiatrice, precum și sfatul genetic, acestora aplicându-li-se reglementările legale în vigoare pentru serviciile diagnostice şi terapeutice efectuate în cabinet.

De asemenea, se pot acorda la distanță, prin orice mijloace de comunicare, serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, precum și în specialitatea psihopedagogie specială – logoped. Și acestor servicii conexe li se aplică reglementările legale în vigoare pentru serviciile efectuate în cabinet.

Related Posts