Un incendiu violent a izbucnit noaptea trecută la o anexă a unei case, situată pe strada Ștefan Odobleja, în municipiul Drobeta-Turnu-Severin. La fața locului au intervenit 5 echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta-Turnu-Severin, cu 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Astfel, incendiul a fost stins, fără ca flăcările să ajungă și la celelalte două case învecinate.
,,Un rol important în desfășurarea cu succes a intervenției l-a avut și colegul nostru, locotenent-colonel Brîndușoiu Teodor, care locuiește în proximitate. Până la sosirea salvatorilor, acesta a efectuat rapid o recunoaștere, preluând comanda la sosirea forțelor de intervenție. A menținut permanent legătura cu dispeceratul și a coordonat echipajele operative. Flăcările au cuprins materiale lemnoase, aparate electrice, instalații electrice și acoperișul din policarbonat, pe o suprafață de circa 30 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric, produs de un conductor electric improvizat. Ofițerul, locotenent-colonel Brîndușoiu Teodor, este șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Mehedinți din anul 2016, acesta fiind absolvent al Facultății de Pompieri, promoția 2007. Pentru un militar de carieră, acesta a fost un gest firesc, în sprijinul semenilor, dar pentru proprietari a fost o binecuvântare, casa fiind salvată în totalitate”, se arată într-un comunicat al ISU Mehedinți.

About Author
11 plus Editor
View All Articles

Related Posts