O activitate preventivă, în scopul popularizării metodelor de înșelăciune și furt din locuințe,  a fost desfășurată în data de 4 mai, de polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Compartimentului Relații Publice și Compartimentului Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Orșova. 

Pentru a nu deveni victima unor astfel de infracțiuni, poliția vă recomandă:

-Nu introduceți în curte sau în locuință persoane necunoscute;

-Acest gen de infractori pleacă de la ideea că oamenii își țin economiile în casă, mai ales persoanele vârstnice. De aceea este important să nu ne lăudăm cu sumele pe care le avem (provenite din pensii, salarii, bunuri alimentare comercializate, animale și păsări vândute, cadouri de la rude din străinătate, etc.) nici la cunoscuți, cu atât mai puțin la persoane străine.

– Solicitați un act de identitate persoanei cu care intrați în contact, orice persoană cinstită își declină identitatea. Nu acceptați scuze de genul „l-am uitat acasă”, „îl am la preschimbat”, etc.

-Produsele pe care le oferă spre vânzare este necesar să fie însoțite de acte de comerț (facturi, bonuri fiscale), altfel ar putea proveni din infracțiuni de furt, etc. sau contrafăcute, de calitate îndoielnică.

Totodată, au fost transmise recomandări privind prevenirea infracțiunilor informatice (recepționarea unor mesaje nesolicitate, însoțite de link-uri malițioase, care nu trebuie accesate întrucât reprezintă tentative de phishing, utilizarea cu precauție a instrumentelor de plată online etc.).

Related Posts