Jandarmii mehedințeni se vor afla în misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, pentru ca evenimentele ce vor avea loc în spațiul public în minivacanța de 1 Mai să se desfășoare fără incidente. Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, în perioada 29.04.- 02.05.2023, la următoarele manifestări:
-29.04.2023 – Ziua Veteranilor;
-29.04.-30.04.2023 – Festivalul Berii Eibenthal;
-30.04.2023 – Ziua comunei Bălăcița;
-01.05.2023 – Ziua Internațională a Romilor.
„Pentru ziua de 1 Mai, ne dorim ca cetățenii care aleg să petreacă în mijlocul naturii, să respecte prevederile legale în ceea ce privește activitatea de picnic. Astfel, le recomandăm acestora:
-să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, sau orice alte amenajări aflate în perimetrul zonelor destinate pentru activităţile de picnic;
-să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
-să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat și să respecte ordinea publică şi regulile de conviețuire socială;
-să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
-să respecte orarul de desfăşurare a activităţii de picnic corespunzător zonei respective;
Vă recomandăm de asemenea, să nu vă implicați în acțiuni care pot tulbura ordinea și liniștea publică, iar dacă vă aflați într-o situație dificilă sau sunteți martorii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul jandarmilor aflați în proximitate sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Jandarmeria Mehedinți urează tuturor o minivacanță în siguranță!”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți.