Un cetățean sârb a fost identificat de polițiștii de frontieră joi, 5 ianuarie, la Punctul de Trecere al Frontierei Porțile de Fier I, în timp ce se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Serbia, pe sensul de intrare în România. Acesta avea un permis de conducere provizoriu, care purta însemnele autorităților din țara vecină.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că permisul nu acordă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România. Astfel, bărbatului i s-a interzis continuarea călătoriei. Polițiștii de frontieră au demarat cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce pe teritoriul României.